Testimoniale

Consiliere relații de cuplu

Am pășit cu o oarecare reticență în cabinet, dar și cu o foarte mare dorință de a face ceva pentru a ieși din impasul în care ne aflam și de a-mi însănătoși relația cu soţul meu. Terapia de cuplu EFT ajunge la emoțiile noastre cele mai profunde, iar Monica a reușit să ne ghideze pașii cu atâta căldură, înțelegere și responsabilitate, încât rezultatele au început să apară mai repede decât ne așteptam, iar relația noastră a ajuns la un nivel ridicat de siguranță. 

Mulțumim, Monica Popescu (Finanţu), pentru încrederea și susținerea pe care ne-ai acordat-o! 

Mulțumim pentru fiecare ședință (ne e dor)! Singuri nu am fi reușit să ne regăsim și să conștientizăm cât de mult însemnăm unul pentru altul. Mulțumim lui Dumnezeu că ni te-a scos în cale! Te iubim!

Cristina I. 41 ani - Rezultatele au început să apară mai repede decât ne așteptam.

Sunt atat de multe lucruri de spus! Când spun Monica Popescu (Finanţu), îmi vin în minte recunoștință şi profesionalism, recunoștință pentru un om care ne-a ajutat enorm și ne-a ajutat să construim, bucată cu bucată, barca în care ne-am urcat și am vâslit împreună datorită ei. 

Monica este omul profesionist, care a trecuta bariera şi face parte din rugăciunile mele! Dumnezeu să îi dea sănătate ca să ajute cât mai multe familii!! Te pup, iubita mea!

Roxana M. 31 ani - Monica mi-a readus zâmbetul pe buze și mi-a salvat familia.

Dacă aveți probleme în cuplu puteți apela cu încredere la Doamna Monica Popescu (Finanţu) pentru că este cea care are răbdarea de a vă însoți în cele mai frumoase călătorii din culisele sufletului vostru pentru a aduce limpezimea de care aveţi nevoie în soluționarea problemelor voastre. Apărătoare a familiei, fin psiholog și iubitoare de oameni și de Dumnezeu este persoana care a reușit de multe ori să mă ajute…să fiu capabilă să-mi cresc cei doi copii alături de un partener dificil și să fac față multor provocări. 

Iulia E, 53 ani - Monica m-a ajutat să-mi recapăt încrederea în mine, să nu alunec în mrejele depresiei, să mă mențin sănătoasă.

Să o descriu pe Monica Popescu (Finanţu) ca terapeut nu ştiu dacă reuşesc, dar ca şi parte din familia noastră îmi este mult mai la îndemână! Ai fost şi eşti pentru mine persoana care m-a făcut să aud ce soţia mea striga, persoana care a ştiut să-mi ofere ajutorul de care aveam nevoie atunci cand ardea mai tare, persoana care a văzut în mine ceea ce eu uitasem că pot fi! De aceea spun că nu o pot descrie ca terapeut, pentru că a reuşit să mă înţeleagă şi să mă ajute cum doar un membru al familiei poate! Saru’mâna!

Daniel M, 32 ani - Monica, eşti pentru mine persoana care m-a făcut să aud ce soţia mea strigă

Mulțumesc pentru ședina de azi. Ai fost foarte diplomată, inspirată și ai atins toate subiectele „fierbinți” din acest moment. Mulumesc pentru tot ce faci pentru noi și pentru că m-ai convins să nu renunț. Să fii binecuvântată!

 Bianca  -  Să vorbim așa despre subiectele acestea, fără să ne enervăm sau să ne simțim răniți.

Terapia de cuplu ne creează un mediu în care să ne simțim în siguranță și fără să fim judecați, iar Monica ne ajută de minune să ne ofere acest cadru.

George V, 44 ani - Monica ne ajută să găsim soluții la opiniile divergente din relația noastră.

… chiar dacă am spus aceleași cuvinte pe care le-am mai spus de multe ori între noi. Monica știe să creeze un mediu în care te simți confortabil să împărtășești cele mai intime gânduri fără teama de a greși sau de a fi judecat.

 Simona V. 45 de ani. - Terapia de cuplu ne-a ajutat să ne „auzim” unul pe celalalt.

Testimoniale

Consiliere individuală

Am început terapia într-un moment în care eram epuizată şi depășită de tot ce se întâmpla în jurul meu. Doamna Monica Popescu (Finanţu) m-a ajutat să refac legăturile cu cei apropiați şi să zâmbesc din ce în ce mai mult. Profesionalismul doamnei Monica m-a ajutat să trec peste situaţii dificile. Recomand cu încredere!

Nicoleta Z. 29 de ani - Dna Monica m-a ajutat să îmi recapăt încrederea şi stima de sine

Am venit la psiholog cu problema alegerii unei facultăţi. S-a dovedit a fi mai greu decât îmi închipuiam să faci o alegere. Eu aşteptam un răspuns, dar am primit ceva mai bun: instrumentele şi metoda prin care să pot găsi singur răspunsul. Şi pot să spun că mi-au fost mult mai de folos decât ar fi fost un simplu răspuns bazat pe nişte teste de aptitudini.

Alexandru I. 20 ani - Sunt mai împlinit din punct de vedere al carierei, emoţional şi spiritual.

Când am ajuns în 2017 la ea, treceam printr-o perioadă foarte grea a vieţii mele, în care ştiam că trebuie să mă schimb complet şi să înţeleg ce s-a întâmplat în trecut pentru a putea integra experienţele, pentru a mă vindeca şi a-mi putea trăi viaţa normal. Ședințele terapeutice ale Monicăi, m-au aliniat, m-au adus să fiu în pace cu trecutul meu, mi-au redat încrederea în mine, mi-au readus fericirea în viața mea, m-au învăţat să gândesc deschis.

Laura D. 39 ani - Ședințele terapeutice ale Monicăi m-au învăţat să-mi întrec fricile și să mă bucur de tot.

Conjunctura a făcut să o cunosc pe Monica Popescu (Finanţu) şi am perceput-o ca pe un suflet minunat, frumos, blând, calm. Ea este o bună ascultătoare, implicată în a cunoaşte principiile şi valorile de viaţă ale persoanei cu care intră în contact, evoluţia spirituală a acesteia. Monica s-a implicat în relaţia interumană cu profesionalism, dedicare, pasiune, pentru a mă ajuta şi susţine în cauza mea. Mulţumesc Universului că exişti! Prima sedință nu o pot uita: timpul pentru mine s-a oprit şi ştiu cu certitudine că, după cele 50 de minute, nu aş fi plecat din cabinet! Cred ca asta spune tot. Mulţumesc cu recunoştinţă, Monica!

Luiza H, 56 ani - Prima sedință nu o pot uita: timpul pentru mine s-a oprit… nu aş fi plecat din cabinet! 

Despre Dna Psiholog Monica Popescu (Finanţu) pot spune că este un om minunat, cald, cu suflet mare. M-a ajutat să devin o mamă mai bună (chiar şi soţie), să-mi amintesc că eu am toate resursele pentru a merge mai departe şi să mă bucur de toate momentele petrecute alături de familia mea.

Dorina 41 ani - M-a ajutat să-mi amintesc că eu am toate resursele pentru a merge mai departe.

La un moment dat, în viaţa mea, trecând printr-o perioadă dificilă cu probleme mari de sănătate şi fiind în căutarea unor răspunsuri şi căi de vindecare, paşii mi-au fost ghidaţi către metoda de vindecare.

Am simţit permanent că este conectată profund, 100% în proces, ajutându-mă pas cu pas să parcurg mai multe sesiuni în care am reuşit să scot la suprafaţă emoţii, gânduri, sentimente şi traume din trecut. M-a ajutat să mă înţeleg atât pe mine, cât şi pe persoanele dragi mie. In sesiunile terapeutice, Monica a îmbinat Terapia prin emoţii cu alte tehnici, ceea ce mi-a adus mari conştientizări.

Îi mulţumesc Monicăi pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru profesionalismul şi dăruirea ei şi o recomand cu căldură tuturor celor ce doresc să se vindece pe ei înşişi şi/sau relaţiile lor cu susţinerea unui om blând care nu critică, nu judecă şi care acceptă cu iubire tot ce apare pe parcursul călătoriei.

Ines 42 ani - Am reuşit să scot la suprafaţă emoţii, gânduri, sentimente şi traume din trecut. 

Despre Monica Popescu (Finanţu) pot spune, în primul rând, că este un om deosebit, cu suflet mare, cum rar mai întâlneşti în ziua de azi. În Monica am găsit un tovarăş de drum care ştie să asculte, să îți ofere te însoţească în orice fel de situaţie. Am întâlnit-o pe Monica când treceam printr-o perioada grea a vieţii mele (divorţ). Ea a fost cea care m-a ajutat să înţeleg faptul că stă în puterea mea să-mi trăiesc viaţa bazându-mă pe propria mea gândire şi pe ceea ce simt.

Am recăpătat curajul de a spune ceea ce gândesc şi, cel mai important, a fost faptul de a mă accepta pe mine însămi aşa cum sunt. O recomand cu toata încrederea.

Iuliana 32 ani - M-a ajutat să renunţ, treptat, la ceea ce era toxic pentru mine.

Toate acestea mi-au afectat şi relaţia de cuplu, relaţia cu prietenii, chiar locul de muncă. Dar m-am lăsat condusă, m-am lăsat ghidată şi am avut răbdare. Și am făcut cea mai bună alegere! Monica este nu doar o adevărată profesionistă, ci şi un om cu suflet extraordinar de bun şi frumos, răbdator, te inspiră şi te luminează cu prezenţa şi spiritul ei blând şi prietenos.

Este un ghid care, nu numai că mi-a luminat calea, dar m-a ţinut de mână tot timpul, până am simţit că pot merge singură chiar şi pe cărări mai întunecate. Îţi mulţumesc şi îţi voi fi veşnic recunoscătoare pentru ca m-ai ajutat să mă redescopăr, să mă iubesc, să mă accept exact aşa cum sunt şi să îmi pun mai mult în lumină valorile.

Mihaela 33 ani - Deznădejdea, atacurile de panică, anxietatea îmi erau pietre greoaie pe umeri şi nu mă mai bucuram de nimic

Aş vrea ca prin cuvintele mele să cuprind toată recunoştinţa din lume, dragă Monica Popescu (Finanţu)! Am fost îngrădită de nefericire şi părea că nu mai există ieşire pentru mine! Însă tu m-ai ajutat să văd ieşirea, să cred că merit să ies şi, mai mult decât atât, că pot, am forţă! Aşa a fost, am avut forţă şi aş fi răsturnat şi munţii dacă ar fi fost nevoie!

Îţi mulţumesc şi mă înclin în faţa ta, om frumos şi profesionist desăvârşit!

Teodora C. 44 ani -  M-ai făcut să înţeleg cât de frumoasă este viaţa trăită conştient

Mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, pentru că mi-ai fost alaturi și m-ai ascultat, că m-ai ridicat când îmi era mai greu. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești și sper să găsești o metoda prin care sa ajuți cat mai mulți oameni. Nu o să te pot răsplăti niciodată pentru tot binele pe care l-ai adus în viața și în familia mea! Te îmbrățișez! 😘💐💐💐

Mihaela S. 39 ani - Mulțumesc, m-ai ridicat când îmi era mai greu

Testimoniale

Consiliere parenting pentru părinții de copii speciali

„Am cunoscut-o pe Monica Popescu (Finanţu) într-un moment de răscruce al vieţii mele: încercam să asimilez la nivel profund faptul că fiul cel mic fusese diagnosticat cu TSA (tulburări din spectrul autist), veste care mă lovise ca un fulger. În căutarea de soluţii pentru „repararea copilului defect”, ni s-a recomandat terapia de cuplu. Iniţial mi-am zis că asistenta socială face exces de zel, însă, aşa cum înţeleg lucrurile acum, aş spune că terapia de cuplu este un pas firesc atunci când familia se află într-un astfel de moment de criză. Am trecut, progresiv, prin multe stări şi stadii: pesimism, îndoieli, reticenţe, suspiciuni care ulterior s-au transformat în speranțe, capacitatea de a identifica emoţii, de a clarifica şi a gestiona situaţii.

Daniela D. 48 ani - mamă de copil cu TSA - Am înţeles că era nevoie să ne reconectăm atât noi ca şi cuplu, cât şi ca părinţi, la nevoile copiilor

„Aș dori să îmi exprim aprecierea și recunoștința pentru binele și susținerea morală și emoțională pe care le-am primit în ședințele de terapie pentru părinte de copil special de la Monica. Alături de ea am învățat să conștientizez și să abordez anumite situații de criză. Când totul părea că s-a blocat, când părea că soarele nu mai apare de după norii plumburii ai stărilor și reacțiilor pline de tensiune, Monica venea cu idei și soluții practice salvatoare, care prin tehnici simple și acțiuni de gen joc, dezamorsau destul de repede situațiile. 

Colaborarea noastră m-a ajutat să învăț să ascult, să înțeleg și să am răbdare în acțiune. Cu bucurie și profundă recunoștință aș vrea să remarc în mod particular experiența, autenticitatea, profesionalismul, calmul, bucuria de a împărtăși și modul interesant de a livra informația ale Monicăi, care mi-a fost ghid și sprijin în acea perioadă destul de încercată în anumite momente. 

Acum suntem într-o stare echilibrată și destul de așezată. 

Mulțumesc din suflet, Monica!”

Ana P. - mamă de copil cu TSA - Când totul părea că s-a blocat, Monica venea cu idei și soluții practice salvatoare